Interviu despre Difterie, Tetanos si Pertusis – Partea 1

cu Dr. Ioana Budiu

Difteria

Difteria era, in trecut, o cauza majora de boala si deces la copii. Au existat epidemii devastatoare, descrise in istorie,  care au afectat un numar foarte mare de copii,  cu mortalitate de peste 10%.

Difteria este o boala grava, produsa de o bacterie – Corynebaterium diphteriae, care produce secretii tipice in gat, febra inalta, adenopatii. Toxina produsa de microb poate sa afecteze inima, rinichii si sistemul nervos, provocand complicatii serioase.

Semnul caracteristic al difteriei este o secretie abundenta, gri, ca o membrana, care se intinde pe faringe si laringe si poate bloca respiratia, ducand la insuficienta respiratorie si deces prin sufocare. Boala nu se opreste la aparatul respirator, ci produce efecte devastatoare si pentru inima, rinichi si sistemul nervos. Vezi care este evolutia bolii si formele sale aici.

Tetanos

Tetanos este o boala infectioasa cauzata de bacilul tetanic (Clostridium tetani) si care se manifesta in primul rand prin spasme musculare. Pe masura ce boala progreseaza, pot aparea complicatii serioase si poate surveni chiar decesul.

Primul semnal al tetanosului este o constrictie a maxilarelor cauzata de contractura involuntara a muschilor masticatori. In doar cateva zile, bolnavul va simti durere in timpul masticatiei.

Gravitatea bolii este data de contractura muschilor gatului si apoi ai trunchiului. Bolnavul va avea dificultati in inghitire in timpul mesei, va avea febra si hipertensiune.

Bolnavul are riscul de a se sufoca prin spasm al laringelui sau prin blocarea custii toracice.

Tusea convulsivă

„Tusea convulsiva este cauzata de bacteria Bordetella pertussis. Aceasta se prinde pe cili (extensii minuscule, asemanatoare unor fire de par) care captusesc peretele intern al traheii. Bacteria secreta toxine care distrug cilii si provoaca inflamarea cailor respiratorii.” (Sursa: CDC)

Tusea convulsiva provoaca o tuse violenta, incontrolabila, care ingreuneaza respiratia. Dupa crizele de tuse, persoana bolnava simte nevoia sa inspire guri mari de aer, care rezulta intr-un suierat.

Boala poate afecta persoanele de toate varstele, dar fornele cele mai grave, care pot provoca moartea, sunt inregistrate la copiii sub 1 an. Statisticile avertizeaza asupra cresterii incidentei bolii la sugarii cu varsta cuprinsa intre 0 si 4 luni.

În curând partea a 2-a, în care vom acoperi Hemoinfluenza tip B si Poliomielita.